fontana di trevi

Italia beneficiază de mai mulți ani de ajutorul marilor case de modă în restaurarea monumentelor istorice. În locul Guvernului, acestea au devenit practic îngerii păzitori ai operelor de artă arhitectonice din marile orașe.

 

Anul trecut, Prada și Versace au contribuit masiv din punct de vedere financiar și au realizat refacerea celebrei Galerii Comerciale Vittorio Emanuelle II din Milano, noua galerie fiind inaugurată în martie acest an. La rândul lor, Zegna și Giorgio Armani au sponsorizat la fel de generos Fondo Ambiente Italiano atât pentru restaurarea unei dintre cele mai cunoscute construcții moderniste din țară, Villa Nechi,  cât și pentru mănăstirea San Fruttuoso, situată lângă Portofino.

Fontana di Trevi: Evenimentul care a atras însă  atenția întregii mass-media din Peninsulă a fost inițiativa casei de modă Fendi în restaurarea a 5 fântâni din Roma, inclusiv a celebrei Fontana di Trevi.

În timp ce Quattro Fontane, un cvartet de fântâni din timpul Renașterii târzii care sunt aflate la intersecția străzii cu același nume cu Via de Quirinale, a fost inaugurat la începutul lui mai, noua Fontana di Trevi a fost inaugurată pe 3 noiembrie, la 17 luni de la începerea lucrărilor de restaurare.

Fontana di Trevi: În timpul perioadei de restaurare, care a fost realizată de o echipă de 26 de specialiști, a fost instalată o suprafață transparentă care a permis celor 3 milioane de vizitatori din această perioadă să fie mai aproape ca niciodată de fântănă și să-i observe pe cei 26 de meșteri cum executau lucrările mai mult decât complexe. Acum, superbul monument este din nou în circuitul turistic în adevărata lui splendoare.

2,5 Milioane de euro este bugetul pe care Fendi l-a alocat pentru restaurarea celor 5 fântâni renascentine din centrul Romei.

Sursa: www.wallpaper.com

Foto: www.gazzetta.it si viptim.ro

Citește și:

Piață în aer liber sau magazin de pantofi, magnet către visare cu mix eclectic de obiecte

Amenajare în stil scandinav, plină de lumină și culoare