milan design week 2014
Credit fotografii: © Ruxi Sacalis

Milano Design Week a reprezentat prima participare, la un eveniment de o asemenea anvergură, pentru Ruxandra Sacaliș, Codrin Stănciulescu și Mira Ene. Tinerii designeri povestesc cum au ajuns să expună, acum doi ani, la cel mai prestigios salon de design din lume.

Milano Design Week, cea mai cunoscută expoziție de design din lume, a găzduit şi primele standuri ale unor designeri români. Ruxi Sacaliş şi 201 Design Studio, reprezentat de Codrin Stănciulescu şi Mira Ene, i-au impresionat pe participanţi, creativitatea şi produsele lor fiind remarcate şi de prestigioasa revistă Elle Decor Italia. Participarea la Milano a fost o experienţă unică pentru cei 3 români, care au relatat pentru designyourcorner.com întreaga poveste a participării.

Codrin Stănciulescu şi Mira Ene au mai luat contact cu Târgul de la Milano, dar doar în calitate de vizitatori, în 2010. “Acum 6 ani am câstigat locul doi la un concurs de design organizat de către ELLE Decoration România, iar premiul a constant chiar în această vizită la Salonul de la Milano”, spune Mira. “Ne-a plăcut foarte mult, am avut şansa să vedem obiecte celebre, să cunoaştem şi să vorbim si cu alţi designeri. A fost totodată şi o experienţă care ne-a făcut să întelegem şi să ne dorim şi mai mult să facem parte din această lume frumoasă a designului de produs” completează Codrin.

Iar peste câțiva ani, în urma unui proces de selecţie extrem de riguros, cei doi au ajuns să expună la Salonul Satellite. 201 Design Studio a prezentat colecţia Twig, versatilul scaun 2Seat şi măsuţa Tui, toate realizate din lemn. De asemenea, corpurile de iluminat Axteriod şi Lumpy, precum şi un proiect mai special: scaunul Xuman. Colecţia Twig, scaunul 2Seat şi măsuţa de cafea Tui sunt la vânzare şi pe designyourcorner.com, ultimele produse fiind încă în stadiu de prototip.

 


CE ESTE MILANO DESIGN
Târgul de design de la Milano este epicentrul tendinţelor în materie de design, idei nonconformiste sau materiale revoluţionare, atrăgând expozanţi şi vizitatori din întreaga lume. “Salone del Mobile” reunește în fiecare an peste
2000 de expozanţi şi are peste 300.000 de vizitatori, reprezentând cel mai mai amplu şi important eveniment, un fel de “must-see” al sezonului.



Ruxi nu mai fusese până acum la Milano. “Experienţa în sine de a participa la Salone Satellite te motivează şi inspiră, iar atmosfera cu greu poate fi descrisă în cuvinte. Trebuie să fii prezent acolo ca să înţelegi cu adevarat fenomenul“, ne povesteşte Ruxi, iar apoi continuă: “La Milano, am expus colecţia “Stories of Home”, special concepută pentru eveniment. Este o colecţie inspirată din cultura noastră tradiţională, ce aduce în prim plan materiale naturale precum lemnul, lutul și şamota. Din această colecţie fac parte veiozele Light.paper, setul de vase din lut şi şamotă şi cutiile de bijuterii Submarine” detaliază Ruxi. Ea a prezentat la expoziţie şi deja, bine cunoscutul scăunel tradiţional cu trei picioare, Tri.foi, împreună cu masa Bring us together, care vine în completarea setului.

stand milano ruxi sacalis

Credit fotografii: © Mihnea Ghilduş

STAND RUXI SACALIŞ. Dominat de o lumină caldă, raspândită de veiozele light paper, standul Ruxandrei a atras atenţia vizitatorilor aflaţi la expoziţie

chamotte collectionCredit fotografii: © Ruxi Sacalis

COLECTIA CHAMOTTE. Realizată din lut şi şamotă (material care stă la baza fabricării cărămizilor), colecţia Chamotte a reprezentat punctul forte al seriei de obiecte expuse de Ruxi la Milano.

Participarea la Milano a implicat o disciplină de lucru puternică în spate. “Am învăţat mult din aceasta experiență, iar obiectivul nostru, acela de a intra în sistemul internaţional de design de produs, poate fi facilitat printr-o astfel de participare”, declară Ruxi. Ca prezenţă la Milano, s-au impus designerii japonezi, care au avut nu mai puţin de 10 standuri. Pe locul doi au fost cei scandinavi, urmaţi apoi de cei (designerii) italieni. Cei trei români au avut multe contacte cu scouteri, producători şi retaileri, pe care speră să le exploateze în perioada următoare.

 


REGULI PARTICIPARE
Ruxi Sacaliş şi 201 Design Studio au fost prezenţi în cadrul Salone Satellite, o secţiune conexă evenimentului principal, dedicată tinerilor designeri. Aici, regulile de participare sunt clare:

- nu poți participa decât de maximum 3 ori
-  trebuie să ai sub 35 ani
- obiectele expuse nu pot fi realizate în serii mari


 

Ruxi continuă ideea. “In ciuda contactelor pe care ni le-am creat aici, sunt constientă că rezultatele nu apar peste noapte. Trebuie sa fii perseverant şi să-ţi cultivi relaţiile cu cei cu care ai discutat la salon. Intrarea în sistemul international al designului de produs este foarte grea, la fel ca în orice alt domeniu”.

Standurile românilor au fost însă percepute pozitiv la această primă participare. "Am avut un feedback foarte bun din partea tuturor. Caracterul interactiv al produselor i-a atras pe foarte mulţi, fapt ce ne-a bucurat deoarece interactivitatea este una dintre atributele pe care încercăm să le integrăm in proiectarea unui obiect." spun Mira si Codrin.

 


300.000 de vizitatori are, în fiecare an, Salonul de la Milano, acesta reprezentând evenimentul cultural numărul 1 al lunii aprilie în Italia!


 

Când îi întrebi de piaţa din România, toţi trei împărtăşesc aceeaşi părere. “Este o piaţă aflată încă în formare, educare, dar şi în creştere, și care sperăm să se dezvolte şi mai mult pe baza produselor de design românesc.”- spun Mira si Codrin. Sunt completaţi imediat de Ruxi: “ Sunt încă puţini cei care ştiu că atunci când cumpără un obiect de design o fac pentru calitatea şi confortul oferit, pentru materialele folosite, care prelungesc durata de utilizare a obiectelor”.

 


PREMII DE LA PRIMA PARTICIPARE
Încă de la prima sa participare, în 2013, Ruxi Sacaliş a luat o menţiune specială din partea juriului pentru colecţia Chamotte. Iar Codrin şi Mira, de la 201 Design Studio, au aflat chiar în timpul târgului că au câştigat prestigiosul premiu Silver A' Design Award pentru Axteroid la categoria Iluminat şi un A' Design Award pentru colecţia Twig la categoria Mobilă, Decoraţiuni & Accesorii pentru casă.


 

axteroid
Credit fotografii: © Mihnea Ghilduş

AXTEROID – SILVER A DESIGN AWARDS. Un corp de iluminat versatil, ce poate fi folosit atât pe  post de lustră, cât şi ca lampă de podea. Această lampă este concepută să ilumineze în cinci direcţii bine definite, creând astfel suprafețe de lumină caldă ce contrastează cu cele de umbră, rezultând într-o iluminare "scenografică".

201 Design Studio

COLECTIA TWIG - A DESIGN AWARD. Realizată integral din lemn de fag, asimetria este principala caracteristică a acestei colecții, inspirată din formele vegetale, prezente în natură.

O parte din produse se regăsesc la vânzare pe designyourcorner.com, unele sunt încă în stadiu de prototip. Implementarea lor până la stadiul de producţie mai durează încă, pentru că este condiţionată printre altele şi de găsirea unui producător. Acesta a fost şi unul dintre motivele participării la Milano: dorința unei colaborări cu un producător, care să îți îmlesnească procesul de logistică, distribuţie, marketing şi promovare.