amenajare_soto5



Design Your Corner continua sa prezinte amenajari care atrag prin creativitate si inovatie. Soto este un cafe bar recent deschis, situat pe  Strada General H. M. Berthelot 86 in inima Cartierului Creativ. Beneficiarii si-au dorit un loc in care clientii si prietenii sa se simta bine, un loc in care ei sa se regaseasca. Si-au dorit ceva simplu, dar fara a fi simplist, un loc aerisit in care sa simti ca dispui de spatiu.

Proiectul a fost gandit si realizat de arhitectii de la 441 Design Studio.

"Amenajarea a inceput cu o discutie cu beneficiarii in care am vorbit liber despre dorinte si asteptari, vise si hobby-uri si cafea de specialitate. Desi ne cunosteam, atunci cand incepi un proiect o iei cumva de la capat si incerci sa descifrezi ce isi doresc ei de la proiect. Ne-a ajutat mult ca sunt niste oameni foarte receptivi cu care avem multe lucruri in comun. Practic conceptul s-a conturat treptat dupa mai multe incercari si directii. Credem ca proiectele de amenajari sunt de tipul work in progress si daca toata lumea este implicata atunci rezultatul nu poate fi decat unul bun."
arhitect Alina Filipoiu, 441 Design Studio

 

Intr-un bar, dar si intr-o cafenea, iluminatul este foarte  important deoarece creaza ambianta mult cautata de clienti. In cazul de fata lumina trebuia sa fie clara, suficienta dar in acelasi timp sa creeze si atmosfera de spatiu calduros, intim si familiar. Alina si colegii ei au ales sa evidentieze traseele pentru a atrage atentia asupra luminilor, dar si a tavanului, astfel cablurile negre au devenit decorul tavanului, firul povestii. Pentru bar, beneficiarii si-au dorit foarte mult sa aduca betonul in context si astfel prin indemanarea unuia dintre acestia au luat nastere lampile de beton de deasupra barului, lampi care au fost realizate chiar de ei.

 

In privinta pieselor de mobilier alese, acestea au fost facute pe comanda din dorinta de a imbina metalul cu lemnul. Accentul a fost pus pe intreaga amenajare, de aceea scopul final a fost ca imbinarea dintre elemente simple, geometrice, sa creeze armonia intregului proiect. Atentia nu este atrasa de o singura piesa wow, ci de compozitie si texturi.

 

Pe peretele din stanga intrarii, s-a folosit insa o pata de accent, concretizata prin singura culoare puternica din amenajare, un albastru royal cu care au fost vopsite panourile care imita obloanele caselor. Ele au avut atat rol decorativ, cat si practic ca sistem de expunere, beneficiarii dorind foarte mult sa organizeze diferite evenimente si expozitii prin care sa aduca in prim plan artisti locali. Asa cum puteti vedea si in fotografii, la momentul cand au fost realizate pozele avea loc o expozitie de postere.

Din dorinta de a imbina mai multe texturi, pentru baie, arhitectii de la 441 Design Studio au ales sa foloseasca ardezia flexibila cu care s-a placat peretele cu oglinda, peste care s-a potrivit perfect tabla cutata. Desi culorile sunt uniforme, texturile din baie creaza un joc senzorial.

"Pe langa proiectul fain care a iesit la final, suntem incantati de colaborarea pe care am avut-o cu beneficiarii si ne bucuram ca am avut atat sprijinul lor dar si o implicare activa in demersul implementarii proiectului de design" a declarat Alina Filipoiu.
 amenajare_Soto2
amenajare soto
ZONA CONFORTABILA. Scaunele si mesele ies si ele din obisnuit, emanand simplitate si caldura
amenajare_soto3
CABLURI NEGRE. Cablurile negre care vin din tavan spre obiectele de iluminat de pe pereti si catre lampile de beton dau o nota de spectaculozitate amenajarii
amenajare_soto9
amenajare_soto4

LAMPI BETON. Lampile din beton au fost realizate chiar de catre unul dintre beneficiarii amenajarii

amenajare_soto6

ALBASTRU ROYAL. Singura culoare puternica aleasa de arhitecti pentru amenajarea de fata a fost albastrul royal. Cu aceasta culoare au fost vopsite panourile care imita obloanele caselor

 
amenajare_Soto7
ILUMINAT DIFUZ. Tot pe iluminat s-a pus accentul si in baie, unde singura sursa de lumina este cea din spatele oglinzii lungi care iti atrage atentia prin continuarea ei si pe tavan ca un portal.
Credentiale foto: Sabin Prodan